Nuditate
Anel Marie își lasă amprenta
11/07/2016
0

Unii creează opere de artă. Alții le poartă. Anel Marie le face pe amândouă.

9

Ana dispare într-o debara minusculă, în care de-abia-ncape un om de 60 de kilograme și se-ntoarce cu o geantă sport albastră. Maioul înflorat și semitransparent lasă  la vedere un portret de femeie în alb și negru pe umărul stâng. Chiar lângă, pe pielea întinsă a brațului, un alt portret stă deasupra unui craniu spectaculos din umbre, care se întinde până aproape de cot. Ana scoate din geantă o sticlă transparentă și pulverizează lichidul alb pe măsuță. Camera se umple de mirosul puternic al dezinfectantului, care o face pe Ana să tușească. Înfășoară rapid măsuța în folie de plastic, apoi înșiră o cutiuță albă cu vaselină și două sticluțe cu câțiva mililitri de tuș galben și alb. Arată ca-ntr-un laborator de chimie. În ultima cutiuță pe care-o scoate din geanta albastră, Ana are aparatul de tatuat din fier negru. Întinde mâna să caute cablul și lasă la vedere, pe antebrațul drept, încă un portret, al unui bebeluș, tot în alb și negru. Chiar lângă, într-un contrast surprinzător, e conturat cu roșu și albastru un clovn malefic cu dinți înfricoșători. Leagă aparatul la sursă, o cutie albă, pe care o va conecta la rândul ei la priză. Montează apoi pe aparat gripul, un tub mic specific aparatelor de tatuat în care vor intra 11 ace, care urmează să umple conturul tatuajului cu cerneală și vor da umbre acestuia.

Are în plan să îi continue tatuajul unui coleg de apartament. Cât timp Alex se face comod pe canapea și își așează piciorul pe suport, un fel de stativ, Ana își dezinfectează mâinile. Pe mâna dreaptă, chiar deasupra degetelor, are desenată o floare, iar pe cealaltă are două planete. Într-un mod simbolic, acestea îi reprezintă pe tatăl și pe fiul ei de trei ani – adică, așa cum îi place să spună, „întreg universul”. Chiar deasupra planetelor are scris numele fiului ei, Eric Andrei. Iar când ține mâinile una lângă cealaltă, pe degetele ei se poate citi un slogan: „PAINT ME”. Le îmbracă rapid în mănuși. Își fixează pe cap lanterna care o ajută să vadă mai bine când tatuează – șuvițe din părul blond și ondulat îi ies pe lângă curelele acesteia. Începe să-i studieze genunchiul lui Alex. Conturul tatuajului e deja făcut și acum doar lucrează la umbrele galbene și albe.

De obicei, orice proces de tatuare constă în câțiva pași. Mai întâi, pielea trebuie epilată și curățată cu o soluție dezinfectantă. Apoi, cel care tatuează –  artistul tatuator, cum i se spune în branșă, imprimă pe piele un model temporar, făcut pe o hârtie de transfer. Printează modelul pe hârtie și îl aplică direct pe piele, ceea ce îi oferă un șablon după care să lucreze. Unii artiști cu experiență desenează modelul direct pe piele. Se trece la conturarea tatuajului cu aparatul de tatuat încărcat cu un ac de liner, special pentru asta. După, artistul umple tatuajul și creează umbrele folosind mai multe ace. Când tatuajul este gata, zona e curățată cu apă și săpun, cu mișcări foarte ușoare. Este unsă cu cremă antibacteriană și acoperită cu o folie de plastic pentru câteva ore.

Ana pornește aparatul de tatuat. Un zumzăit discret se suprapune cu muzica electronică din fundal. Brusc, Alex strânge puternic din ochi și rămâne cu ei închiși. Acul a atins pielea. Cât lucrează, Ana uită să vorbească. E-atât de concentrată că parcă uită să și respire. Își amintește însă să facă pauze dese, să nu-l bruscheze pe Alex – știe că genunchiul e o zonă sensibilă. Râde când îl vede pe Alex cu ochii închiși și-l anunță când se apropie de cea mai dureroasă zonă – pielea genunchiului care se-ntinde chiar pe partea rotundă a osului de la genunchi: „Gata, acum ajung în centru”.

Când o întreabă cineva câte tatuaje are, Ana ridică din umeri. De multe ori, uită că le are, pentru că au ajuns să facă parte din ea. Au însă grijă să-i reamintească asta toate privirile ațintite asupra ei – pe stradă, în metrou, în autobuz, sau chiar în parc când e cu fiul ei. Cu aproximativ 80% din corp acoperit de tatuaje, Ana știe că nu toți o consideră o expoziție de artă în mișcare. Vara, când merge cu metroul, știe că efectiv toți oamenii se uită la ea. A primit și priviri admirative, dar cele mai multe au fost critice, atât din partea tinerilor, cât și din partea celor în vârstă. „E conceptul acela pentru bătrâni  că dacă ai tatuaje, ai fost la pușcărie, ești prostituată sau drogată.” Dar Ana nu s-a oprit. Și-a asumat ce știa c-o să urmeze chiar din clipa în care a hotărât să aibă tot corpul acoperit de tatuaje. A învățat că nu poate să le zică oamenilor să nu se mai uite la ea, așa că încearcă să le răspundă cu un zâmbet. Mai are însă momente când cedează. Odată, în timp ce mergea cu autobuzul, nu a mai suportat privirile insistente ale unei doamne. Și-a dat jos căștile de pe urechi și a rugat-o să n-o mai privească. Credea că e pregătită pentru cum avea să reacționeze, dar n-a fost așa. Mai întâi, doamna i-a spus că o admiră, ca să se apere. S-a răzgândit imediat și a urmat o ploaie de jigniri. După ce a numit-o curvă, pușcăriașă și drogată, a amenințat că o va bate când va coborî, pentru că a vrut să-i fure banii. Ana și-a pus căștile la loc, dar chiar și-așa, încă o auzea cum țipă. Doamna nu a coborât cu ea. Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut-o pe Ana cum începe să plângă când s-a dat jos din autobuz.

Pentru Ana, critica oamenilor nu a fost singurul obstacol în calea pasiunii pentru tatuaje. Când avea un an, părinții ei s-au despărțit. Fratele ei a rămas cu mama, iar Ana a fost crescută de tatăl ei, Alexandru. Desenează de când se știe, dar nimeni nu și-a imaginat că va deveni un artist tatuator, pentru că tatăl ei a îndrumat-o încă de la patru ani spre înot, iar apoi spre modeling. „El a vrut să facă cât mai multe din mine, dar erau oarecum ideile lui”. Când Ana a început să-i vorbească despre tatuaje, tatăl ei s-a opus imediat. Cu toate astea, în liceu a avut mai multă libertate să-și definească stilul: „La liceul de arte ai mult mai multă libertate să fii cum vrei tu. Dacă ai părul roz, nu o să vină nimeni să-ți zică ceva”. Însă, libertatea din liceu nu avea să fie atât de apreciată și acasă. „Am vrut să îmi fac dread-uri, nu mă lăsa. Am vrut să mă rad în cap, nu mă lăsa. Am vrut să îmi fac flesh-uri, nu mă lăsa. Dar eu tot am făcut-o.” Până la urma, calea spre libertate a devenit un exercițiu pentru amândoi. Cu timpul, tatăl a învățat să accepte fiecare schimbare pe care Ana o făcea și a înțeles că pasiunea pentru tatuaje nu este  trecătoare, că n-o să renunțe ușor la idee. La 17 ani, chiar el i-a făcut cadou prima trusă de tatuat: „Îți dai seama de ce calitate era. Săracul nu a știut, a luat ce a găsit și el”. O primă luptă a fost câștigată. La rândul ei, Ana a respectat decizia tatălui ei și a așteptat vârsta majoratului pentru a-și face primul tatuaj. La 18 ani și o zi, și-a tatuat efectiv aproape întreaga coapsă. Au urmat altele tatuaje în scurt timp. Tatălui i-a fost dificil să accepte că pielea fiicei lui devine din ce în ce mai acoperită de tatuaje. Cu toate acestea, văzându-i pasiunea, a-nceput, ușor, ușor să lupte cu el însuși ca s-o înțeleagă.

7

Primul moment când Ana și-a pus întrebarea: Ce vreau să fac mai departe? a fost în clasa a VIII-a. Răspunsul a fost: artă. A intrat la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, din Capitală. Aici nu a fost așa cum și-a imaginat. Libertatea de exprimare nu s-a aplicat și în arta ei, așa că i-a fost greu să-și găsească secția potrivită. După ce a renunțat la Scenografie și a ajuns la Arte Murale, a găsit în sfârșit un profesor deschis, care i-a înțeles pasiunea. Profesorul Constantin Nistoroiu a înțeles că Anei nu-i plăcea să deseneze după reguli impuse, așa că a încurajat-o să creeze în stilul propriu. Era un om curios, deschis. Și-a dorit să învețe chiar și despre arta tatuajelor și a rugat-o să-și aducă aparatul de tatuat la școală ca să-i arate cum funcționează.

Ana n-a fost niciodată premianta clasei pentru că nu îi plăcea să creeze după reguli. „La pictură îmi ziceau: «De ce ai pus galbenul acolo? Te-ai gândit că nu e complementar cu culoarea aceasta și că nu intră în conexiune?»”. Ana crede că prin artă trebuie să exprimi ceea ce simți, și, analizând ce au făcut ceilalți artiști, să reușești să-ți creezi singur setul tău de reguli.

Pasiunea pentru tatuaje a devenit încet, încet molipsitoare și pentru ceilalți. Una dintre marile reușite ale Anei a fost ziua în care tatăl ei a rugat-o să-i facă și lui un tatuaj. N-a reușit să-l termine nici până acum din cauză că îl durea foarte tare.

Azi, Ana e cunoscută mai ales de pe Facebook, unde folosește numele de artist  Anel Marie. La 23 de ani, are deja cinci ani de experiență în lucrul direct cu oamenii. Mai întâi a exersat tatuatul pe pielea ei și-a prietenilor. Îi place să spună c-a învățat meserie de pe Internet și din propriile greșeli. A lucrat o jumătate de an și-ntr-un salon de tatuaje profesionist din București. Apoi, s-a hotărât că pentru a-și putea construi un nume, e mai bine să lucreze singură. Din anul 2015 este artist tatuator independent. Deși a devenit repede cunoscută în domeniu și unii o recunosc la petreceri sau se interesează de munca ei chiar dacă nu-s din București, Ana preferă să nu se-aglomereze cu prea mulți clienți și spune că ce-o interesează e să muncească ce-i place, nu să fie în centrul atenției: „Ca atunci când ești la școală și e ziua ta. Te cheamă în față și încep să îți cânte. Mie nu-mi place deloc”.

Are un mic atelier de tatuaje într-un spațiu închiriat de tatăl ei, dar vrea să-și găsească o garsonieră unde să lucreze doar cu programări. Nu vrea ceea ce s-ar numi în termeni clasici un salon de tatuaje, vrea ceva mic unde ea și clienții ei să se simtă în largul lor, „un mediu super relaxant, în care să vii ca la mine acasă, să bem o cafea”. I se-ntâmplă și să refuze clienți. Știe că fiecare tatuaj este o semnătură a ei și vrea să tatueze doar ce o reprezintă. Chiar dacă la liceul de artă nu-i plăcea geometria, cu vârsta a-nceput să înțeleagă că „stă la baza întregului Univers” și a ajuns chiar să-i domine stilul. Când lucrează la un model de tatuaj, îi place să calculeze fiecare punct și vrea ca totul să fie simetric. Ține la semnătura ei. „Dacă nu lucrez cu drag, n-o să-mi iasă ceva bine. Și eu vreau să-mi iasă ceva bine.” Niciodată nu reproduce tatuajul unui alt artist. Întotdeauna are grijă să-și lase propria amprentă și să lucreze în colaborare cu clientul. „Până la urmă, eu și cu clientul, colaborăm pentru lucruri care îi rămân toată viața și e destul de important. Te cam îngroapă cu tatuajul pe tine”, spune Ana accentuând fiecare cuvânt. Responsabilitatea vine din faptul că arta ei nu va rămâne înrămată pe un perete dintr-un muzeu, ci va putea fi admirată oriunde o va duce purtătorul ei.

4

Ana vede-n tatuaje un mod de viață. E-o treabă permanentă, pe care ți-o asumi, e ca și cum propriul corp devine o galerie de artă.

Cea mai mare satisfacție pe care i-o aduc tatuajele e că poate să-și lase amprenta pe oameni, că poate să lase ceva în urmă. Știe că va rămâne cumva mereu în amintirea lor și că îi vor purta arta oriunde merg. Nu se ascunde și recunoaște că dorința de a nu fi uitată ține și de orgoliu. Asta nu înseamnă că nu-i întreabă de fiecare dată pe clienți dacă sunt siguri de pasul pe care îl vor face. „E numai ideea că i l-ai făcut și ești conectat cu omul acela. I-ai făcut ceva care îi rămâne toată viața. Eu dacă mor acum, tot a rămas ceva în spatele meu. Toți oamenii pe care i-am tatuat au dovada că am fost acolo”.

Regretă că nu și-a organizat tatuajele precis, de la început, astfel încât să aibă mai mult loc pentru unele noi. Și, cumva, de asta, tatuajele pe care nu și le mai poate face ei ajung pe pielea prietenilor. Continuă să îi aducă satisfacție faptul că reușește să realizeze modelul. Pe propriul corp, mai are însă loc pentru mici „amprente”, una dintre ele urmând să vină de la cea mai specială persoană din viața ei: își dorește să aibă un tatuaj făcut chiar de fiul ei și visează să-i pună aparatul în mână și lui, cât mai devreme.

Prin pasiunea ei pentru tatuaje, Ana vrea să deschidă oamenilor ușa spre arta fără limite, spre creativitate  – pentru că numai creativitatea îi poate face capabili de lucruri incredibile. „Cu cât creezi mai mult, cu atât simți că evoluezi și crești ca persoană. Și atragi lucruri bune. Curge totul mai lin. Nu te mai întrebi de ce ți se întâmplă ceva când știi că totul pleacă de la tine și că tu ești propriul tău Univers”.

Într-un fel, Ana face asta pentru că știe că, deși să-și urmeze drumul i-a adus greutăți, tatuajele au fost și declanșatoarele binelui din viața ei. Și, deși vremea în care oamenii o priveau ca pe-o ciudată în autobuz au lăsat amprente adânci, Ana știe că tatuajele i-au dat ceva de neprețuit: libertatea de a fi ea însăși.

Articolul face parte din colecția Nuditate. A fost scris de Adriana Baciu și editat de Ana-Maria Onisei în urma Atelierelor de Jurnalism Carevasăzică. Fotografiile au fost realizate tot de Adriana. Tatuajele făcute de Anel Marie le poți vedea aici.

 

About author

Redacția

_MG_0766

Intersecții

Read more
a6

„Arta se întâmplă”

Read more
Ie6

Identitate pe pânză

Read more