Eseu
Nea Ion trăiește la fel: „Artiștii rămân artiști”
16/02/2016
0

Doi oameni creează colaje din pasiune. Unul e faimos, unul (încă) nu.

 

poze-carevasazica-24

M-am apucat să fac colaje acum doi ani, după ce am văzut filmul despre viața lui Ion Bîrlădeanu - un om al străzii ajuns vedetă internațională pentru decupajele pe care le făcea. Exact ca-n colaje, filmul despre Ion B. e despre libertate. Am avut ocazia să-l cunosc. Nea Ion e la fel ca-n film. Simplu, haotic, liber.

În spatele unor blocuri comuniste din centrul Bucureștiului, un nenică uscățiv, cu pălărie de domn, zace între două ghene de gunoi. În jurul lui, sute de fotografii și ziare ciopârțite, lipici artizanal, coli de hârtie… Ia bezmetic un ziar dintr-un morman, pune mâna pe o foarfecă ruginită, decupează imaginea unui cățeluș bosumflat și-o lipește atent peste o fotografie cu Charlie Chaplin. Mai ia o gură din sticla de bere și-o ia de la capăt.

Zece ani mai tarziu, prin 2008, nenicul uscățiv din ghena de gunoi își prezintă opera la „Anne de Villepoix, o galerie fandosită de artă contemporană din Paris. Tot pe atunci cunoaște vedete din toată lumea și face înconjurul lumii cu arta lui.

Am vrut să-l cunosc încă din 2009, când „Lumea văzută de Ion B.”, filmul documentar regizat de Alexander Nanau, a primit premiul Emmy și a apărut la toate televiziunile. Regizorul văzuse fotografii cu Ion Bîrlădeanu și cu ale lui colaje în timpul unei vizite la Galeria de artă H’Art. S-a dus la șeful galeriei, Dan Popescu, și i-a spus: „Te rog, du-mă la el!” Regizorul Nanau l-a găsit pe Ion lângă ghena de pe Moșilor, i-a răsfoit colajele și a rămas mut. Ion Bîrlădeanu avea să devină personaj de film.

Aveam în minte imaginea creată de Nanau în documentarul lui: un om al străzii devenit, cu ajutorul unui talent și-a unei povești de viață extraordinare, vedetă mondială. Am vrut să văd cât de mult l-a schimbat faima și ce-i trebuie unui artist ca să creeze.

Am tulit-o spre strada C. A. Rosseti, pe unde am auzit că hoinărește. L-am gasit pe nea Ion în subsolul unui bloc. Aici e „sanctuarul” lui. Îmi prezintă cu de-amănuntul cele două camere în care-s toate unele peste altele. După ușă, mormane de hârtii decupate și sute de colaje. Într-o chiuvetă de baie zac mai multe imagini „cu gagici.” Rafturi ticsite cu reviste, hârtii, cutii din carton. „Matale crezi că Eminescu mai era așa mare scriitor dacă nu trăia în mizerie?”, spune în timp ce-mi arată o bicicletă Pegas pe care a lipit o insignă de șerif.

poze-carevasazica-25Plecat cu expoziții, Ion Bîrlădeanu a văzut mai toate capitalele europene, dar s-a întors printre gunoaiele care l-au făcut celebru, în sanctuarul său de pe Rossetti. Aici își meșterește colajele. Spune că l-ar citi și reciti pe Dostoievski încontinuu: „Eu am trăit printre golani. Dostoievski, printre criminali.”

Are sprâncene stufoase, ochii mici și o frunte sluțită de riduri. Își ascunde chipul sub o bască neagră, de piele, iar pungile vineții de sub ochi îi sunt camuflate de ramele groase ale ochelarilor. „Eu am fost un vagabond. Cum îi spune? Un fel de Jack London.”

Îmi dictează, pe-un ton hazliu, ce să scriu despre el: „Nea Ion nu e om șmecher, dar are o brățară șmecheră cu care aprinde țigara și pe întuneric.” Ridică mâneca sacoului cărămiziu, ponosit și îmi arată o brățară arămie, decorată cu fel de fel de cristaluri. A găsit-o într-un tomberon, ca mai toată „averea“ sa.

Nea Ion e sincer. Își cunoaște limitele și se scuză de fiecare dată când stâlcește numele vreunui actor american: „Să mă scuzați matale. Eu nu prea știu englezește.” Spune că îi place germana și povestește cu patos despre cum era să fie arestat pe aeroportul din Frankfurt. Atunci fusese confundat cu un terorist: „Mi-am dat pălăria jos din cap și am întrebat «Gut?». S-au râs ăia cu lacrimi.”

Lângă pat, nea Ion ține o plasă plină cu copii după colajele lui. Preferatul lui este unul cu Charlie Chaplin, „actor al tuturor timpurilor”, care ține în brațe un cățel bosumflat. Despre alt colaj spune că a lipit, una lângă alta, „trei caraghioase: asta a fost Janet Fonta în realitate. Asta-i cea mai frumoasă. Pe astea le făceam prin ‘80…”

Într-un geamantan ponosit ține fotografii cu el din timpul călătoriilor pe care le-a făcut în străinătate cu expozițiile – prin Londra, Praga, Bratislava, Paris. E prezentabil în toate: la costum, aranjat, tuns și barbierit. „Când mă plimbam pe Champs-Élysées, am văzut într-un tomberon o revistă și am săltat-o. Când colo, l-am găsit pe Brad Pitt și pe Angelina Jolie în revistă. Și, când am ajuns la cămin, i-am decupat.”

Anul acesta, prin mai, a ajuns și prin nordul Europei, la Helsinki, cu o expoziție. Dichisit, cu pălăria sa „de artist” și la poze-carevasazica-26costum, și-a prezentat peste cele o sută de lucrări expuse. Fiecare colaj cu o altă poveste, spusă de nea Ion în românește și tradusă în engleză de galeristul Dan Popescu.

„Artiștii rămân artiști”, spune nea Ion mândru. Scopul lui este să lase ceva în urmă. A fost gropar, paznic la Casa Poporului, tăietor de stuf, gravor de cruci, boschetar… Din toate a învățat și pe toate le-a pus în colajele lui. Faima nu l-a schimbat, ba din contră. L-a făcut să creadă și mai mult în arta lui.

A început să creeze colaje pe ascuns, în regimul comunist. După revoluția din ’89, a început și a continuat o alta – a artei contemporane. Articolele ne-o confirmă. The Guardian l-a numit un geniu, iar într-un documentar BBC se vorbea de „calitatea cinematografică” a colajelor lui nea Ion. La început nu avea habar ce e ăla pop-art, dar Ion B. a continuat să creeze ghidat de intuiție și de propria pasiune.

Când l-am cunoscut, Bîrlădeanu era tot nea Ion care se cinstește cu bere ieftină, povestește cu modestie despre colajele lui și cu patos despre Parisul unde a vorbit cu Angelina Jolie și și-a expus lucrările.

Până să îi spun că și eu fac colaje, și-a ascuns privirea sub o pălărie neagră și a căutat să evite contactul vizual. I-am zis că avem același hobby: războiul personal cu haosul din lumea reală. Așa am devenit „domnița Oana” și am povestit despre cărți, filme și originea necunoscută a numelui meu de familie. Nea Ion m-a îndemnat să îl mai vizitez, dar data viitoare să îi aduc și câteva colaje. Poate și-o bere.

 

Articol integral din Carevasăzică #7 realizat de Oana Barbonie și editat de Radu Ciorniciuc.
Fotografii realizate de Oana Barbonie și Carmen Vidu.

About author

Redacția

poze-carevasazica-17

Aplauze

Read more
ntt4

De ce mă întorc mereu și mereu în sala de teatru

Read more
dezordine_camin

409 A

Read more