Interviu
Gândire de antreprenor
06/12/2015
0

Cariera lui Răzvan Crișan poate părea un hobby de lungă durată: a lansat o revistă, a deschis un ONG, a organizat două festivaluri dedicate industriilor creative, a deschis o cafenea. Dar până să ajungă aici a muncit pentru fiecare idee și a luat-o de la capăt de fiecare dată până când i-au reușit.

 

razvan crisanzvan Crișan înseamnă acum ShortsUp, Creative Est, Asociația ORICUM, M60. Dar ce a fost înainte de toate aceste proiecte?

Lumea nu prea știe că noi, la Asociaţia ORICUM, am scos şi o revistă. Eram încă în liceu, pe la vreo 18 ani, şi voiam să scriem despre chestii mişto pentru tineri. În online a fost uşor să o publicăm, dar voiam şi în print. Era, totuşi, greu cu sponsorizările. Oamenii nu aveau încredere că nişte tineri de 18 ani pot duce un asemenea proiect la capăt, se temeau de calitatea revistei, aşa că nu ne-a dat nimeni banii de care aveam noi nevoie. Aşa că am mers la bancă cu buletinul şi am făcut credit personal. Şi am printat revista. Din păcate, a coincis cu greva profesorală, deci nu am avut succesul pe care îl aşteptam. Oricum, ăla ar putea fi considerat, dacă vrei, un prim contact cu domeniul creativ, iar de acolo am mai avut multe de învăţat până să ajung unde sunt acum. Dar nu regret, a fost o încercare.

Cum s-a schimbat felul în care vedeai lucrurile atunci, când erai la început, faţă de cum sunt acum, la 29?

Total, în sensul că atunci când eşti mai mic eşti un pic mai irascibil, dar mai dornic să lupţi. Eşti mult mai agitat în reacţiile pe care le ai, mai puţin calculat. Şi ai mult mai puţină reputaţie. Pe mine, momentan, mă ajută foarte mult reputaţia pe care o am în spate, pe care mi-am creat-o prin tot ce am făcut până acum. Principiile nu mi s-au schimbat, din contră, îmi e şi mai clar cine sunt, ce vreau să fac. Când ai 20 de ani te descoperi – toată viaţa te descoperi, de fapt, dar când ai 20 de ani nu ai o structură bine pusă la punct. Tocmai după ce treci prin cât mai multe experienţe ştii mai bine ce te tentează, către ce vrei să mergi, ce îţi place, ce nu îţi place, unde e loc să faci compromisuri, unde nu. Vârsta de 20 de ani e perfectă pentru explorare, în orice fel posibil, atâta timp cât încerci să nu te distrugi.

Din proiectele tale prezente se observă implicarea în industria creativă. Știu că ţi-ai propus să duci lucrurile mai departe şi să participi la tranformarea României într-un hub creativ, pe termen lung.  M60 este legat de planul ăsta?

M60 e altceva, e un business pornit cu un partener, unde ne-am pus problema să creăm un loc diferit, în care să combinăm mai multe domenii creative precum designul, muzica, fotografia. Uitându-ne în jur, am ajuns la concluzia că există suficient de mulţi craftsmen şi artizani în România, încât să poţi să construieşti un loc pe bază de produse artizanale locale care să aibă sens acum, în 2015. Dacă vrei, M60 e o transpunere în realitate sau un case study despre „de ce investiţia în design merită”, de ce antreprenoriatul în diverse zone merge aici: pentru că noi, la M60, îţi dăm o piaţă pentru distribuţia produsului tau şi îl facem mişto şi cool şi le putem spune „uite că există clienţi care vor să vină să îţi ia produsul.” M60 e o întruchipare a folosirii industrilor creative as a business model. Noi tot ce facem aici este despre industrii creative în esenţă şi sunt convins că reuşim să arătăm ce înseamnă investiţia în astfel de locuri.

Cum e primit acest nou concept pe la noi?

Oamenii nu știu ce sunt industriile creative şi mi se pare normal că e aşa. Uite, am mers la o întâlnire dintr-asta cu minţi luminate ale business-ului şi ale ONG-urilor româneşti, care si-au pus întrebarea „de ce are nevoie industria creativă?” şi s-a creat o agendă pe această discuţie. Obiectivul numărul unu al industriei ăsteia ar trebui să fie, zic eu, definirea ei. În România, în momentul de faţă, nu există o definire a conceputului care să fie agreată.

Dar poate o definiţie ar limita un concept atât de complex şi totodată abstract, nu crezi?

(Râde.) Sigur, dacă nu o faci bine, da. (Râd şi eu.) Uite, în Franţa, de exemplu, există o definiţie care e foarte relevantă la nivel local, pentru că acolo statul e un investitor foarte mare şi important în tot ce înseamnă industriile culturale şi creative. În Marea Britanie e un accent foarte mare pus pe antreprenoriat. În Canada, de exemplu, ideea ca un teatru să primească subvenţie este ceva de neimaginat, e un fel de „cum vine asta? O piesă de teatru trebuie să se autofinanţeze automat.” Dar d-asta trebuie să agreezi la nivel local, să spunem „uite, noi funcţionăm pe acest model.”

Răzvan_Crișan

Că tot vorbeai mai devreme de modele de business, au existat mentori?

Da, evident. La inceput mă uitam la străini, la super-stars la care aveam acces, la Richard Branson, la tot felul de antreprenori , iar apoi mi-am dat seama că mai degrabă ar trebui să mă îndrept către nişte mentori, la oameni din imediata mea apropiere care mă pot ajuta să cresc, punându-mi întrebările de care aveam nevoie, nu dându-mi soluţiile, pentru că altfel te poţi fura foarte uşor. De regulă, e bine să te fereşti de oameni care îţi spun ei cum e bine să faci. Mi se pare foarte greşit să îţi imaginezi că experienţa cuiva, oricine ar fi acel cineva, poate să fie relevantă pentru tine. Au fost multe persoane pe care nici nu aş putea să le înşir, dar care prin stilul lor de a pune problema şi de a mă împinge către nişte zone destul de incomode, ce-i drept, m-au ajutat mai mult decât au idee.

Iar cei care nu pun întrebări?

De obicei e foarte interesant să vezi că oamenii deştepţi care încearcă să scape de tine îţi pot spune atunci când îi întrebi cum i se pare proiectul că e foarte frumos. E cea mai perversă metodă de a scăpa de cineva sau de a-ţi arăta dezinteresul, pentru că nu ai spus nimic, de fapt, iar cel cu întrebarea nu prea are ce să mai zică pentru că e uşor flatat şi ce mai poate spune în afară de „vai, mulţumesc!”? Eu de asta mi-am construit o anumită gândire, ca atunci când cineva vrea să audă o părere, să pun întrebări, iar când mi se termină întrebările, încerc să zic ce îmi place şi ce nu. Asta mi se pare esenţial. Să nu uităm că, totuşi, orice lucru poate fi îmbunătăţit. Când cineva zice „e frumos”, pentru mine e un mesaj foarte clar că nu au chef, nu au timp. Oricum, oamenii care nu te provoacă nu sunt valoroşi, îţi umplu timpul degeaba.

Ai câteva proiecte la activ, ești clar un antreprenor prin definiție. Ce te face să încerci mereu altceva?

Antreprenoriatul este despre risk making. Cel mai bun exemplu este când cineva face bungee jumping, pentru că sus, acolo, la 21 de metri deasupra hăului, ţi se arată că ai în tine două persoane: una raţională, foarte logică, foarte cuminte, şi una subconştientă instinctele noastre primare. Eu ce am descoperit fiind sub platforma de bungee jumping este că persoana mea conştientă zicea: „Bravo, Răzvan, iată că suntem aici sus, am ajuns, vom sări cu coarda elastică pentu că e safe, că sunt foarte multe cabluri de siguranţă şi, deci, nu o să mori, nu o să te faci pilaf. Cel puţin nu azi.” Ei bine, subconştientul meu urla: „Ce pizda mă-tii faaaci?! O să te arunci într-o groapă, o să mori, e un hău acolo, dă dracu tot şi întoarce-te.” Şi se întâmpla această conversaţie foarte vie în mine. Şi, într-un final, a câştigat risk takerul. Ba chiar am mai sărit şi după, fără să păţesc nimic. E mişto să vezi asta în tine, apropo de autocunoaştere, de ce te motivează şi cum funcţionezi tu ca om, pentru că te ajută mult să îţi dai seama şi de ce ai tu nevoie. Pentru mine, riscul nu e un obstacol, e genul de chestie de care am nevoie ca să pot funcţiona.

E un mesaj pe care îl transmiți și celor creativi, la început de drum?

Am văzut foarte mulţi oameni care mi-au întărit credinţa asta, printre care mă număr şi eu, că dacă vrei ceva cu adevărat, you do it. Dacă tu crezi suficient de mult în ceva, vei sfârşi prin a face acel ceva. Şi oricum, ăsta e momentul ideal să faci o prostie, pentru că se repară şi te uită lumea. Adică nu te uită, ci îţi permite să îţi repari greşeala. Mult, mult mai greu îţi vei permite să faci greşeli la 30 de ani. Eşti şi mai puturos, te-ai şi obişnuit deja cu un standard al vieţii tale, ai credit la bancă, apare (înecându-se un pic) căsătoria. Nu prea mai poţi să îţi asumi riscuri pe măsură ce înaintezi în vârstă. Şi eşti mult mai dispus să negociezi valorile decât la început, când eşti şi mai predispus la risc, sau să faci o boacănă şi să te ridici mai departe. Exploraţi cât puteţi de mult.

 

Interviu realizat de Ioana Gheorghe pentru Carevasăzică#7.

Fotografii de Vio Dan.

About author

Redacția

Mihai_Toma_real room escape

„Oricine poate să învețe orice” – Mihai Toma, fondator Real Room Escape

Read more
Sursă: http://camp.cros.ro/

Cristi Lupșa: „Textul nu-și va pierde rolul în lumea asta”

Read more
Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

Tudor Giurgiu: „Am vrut să fac un film în care să fiu și eu”

Read more