Nuditate
Identitate pe pânză
11/07/2016
0

Ia este unul dintre simbolurile românești cu o reputație care a depășit de mult granițele țării. Dar înainte de toate acestea a fost cartea de identitate a femeilor românce.

Ie6

E un drum de două ore cu trenul pe lângă autostradă, pe câmpie, peste Dunăre, cu finalitate în orașul de la mare. E 9:30 în Constanța, într-o zi de primăvară destul de rece, cu câțiva nori îngrămădiți pe cer și un vânt tăios care plimbă PET-uri goale și ambalaje colorate pe trotuarul din fața gării.

Taxiul rulează ușor pe străzi șerpuite și aglomerate. Șoferul pufnește nemulțumit și oprește mașina: încă un semafor până la destinație. Simona Niculescu mi-a dat întâlnire în biblioteca din Tomis Mall.

Pășesc într-o bibliotecă cu rafturi albe și maro umplute cu cărți cu cotoare mai groase sau mai subțiri, măsuțe cu picioare drepte de aluminiu însoțite de scaune albastre. De tavan stau atârnate fotografii cu fete îmbrăcate în diferite ii, în diverse locuri din Constanța. Undeva în stânga, sunt niște calculatoare cu monitoarele stinse. Doar unul dintre ele afișează un site cu fundalul liliachiu. În vecinătatea bibliotecii sunt mese de joc. Dinspre ele răsună sunetul de mingi lovite cu paleta. Puțin mai încolo, într-o cafenea cu nume franțuzesc, câțiva bărbați trecuți de prima tinerețe își trag sufletul pe niște canapele de piele. Din bibliotecă zgomotele produse de cești, tacâmuri care se lovesc, voci și râsete sunt puțin mai estompate.

Simona Niculescu urcă scările rulante. Arată exact ca în fotografiile expuse în bibliotecă: cu părul șaten și drept care-i ajunge până la mijloc. Nu e prea înaltă și e subțirică tare. Doar ochii căprui, ușor migdalați, se mișcă curioși după sticla unor ochelari cu ramă subțire, pătrată, neagră. Nu se machiază și pare mult mai tânără decât e în realitate. Are o voce caldă, dar fermă, și se ajută de gesturi ample ale mâinilor ca să-și completeze vorbele. Și vorbește mult, mult și plăcut.

Simona Moon, cum își poartă identitatea în mediul online, pe blogul ei, are un zâmbet care-i umple toată fața. Pseudonimul „Moon” l-a ales după desenele Sailor Moon pentru a se proteja în mediul online, dar între timp a devenit brand personal.

E îmbrăcată cu prima ie pe care a cusut-o singură, după un model pe care l-a găsit pe blogul Semne Cusute. Pe acesta și pe grupul de pe Facebook Semne Cusute în acțiune a dat de primele persoane pasionate de ii, care au și învățat-o să coasă primele modele.

Simona are 29 de ani și a început să îndrăgească ia cât a cutreierat lumea împreună cu soțul ei, Radu, în lung și-n lat, timp de trei ani de zile. Au plecat pe un vas de croazieră, unde erau ambii angajați, ea pe post de crupier. Când erau în Alaska,  i s-a făcut un dor teribil de casă și a vrut să găsească ceva care să o apropie de România.

În căutarea ei online a găsit site-uri cu ii. A simțit că ele o fac să aparțină României și atunci când nu era în țară. Așa că a vrut să știe mai multe despre simbolurile de pe ii. „Am început să cos modele, să fac probe pe etamină, am început să simt vibrația, să simt că e ceva care mă cheamă și să cos din ce în ce mai multe modele.” Iar de aici povestea se țese și astăzi.

S-a întors în Constanța și a adunat o comunitate de femei de vârste diferite, cu background cultural, religii și pregătiri profesionale diverse, care se întâlnesc săptămânal pentru a coase ii. Întâlniri pe care le-a botezat cu numele de Șezătoare Constanța. „Eu am avut ideea aceasta încă de când ne-am întors în țară“, spune. „Voiam un grup cu care să cos. Când mi-am cusut ia aceasta eram singură, nu aveam cu cine să vorbesc. Radu nu era încă așa introdus în curentul acesta. Au început șezători unde se coseau ii la Chișinău și când am văzut ce se face acolo… Mamă, mamă, vreau și eu să învăț, să știu mai multe! Și imediat cum am terminat cămașa aceasta am zis să facem o întâlnire de Ziua Iei. Eu am terminat-o pe 23 seara și pe 24 ne întâlneam, în 2014. Și am fost vreo 12 fete ca să facem poze. Eram singura care avea cămașă cusută de ea. Atunci am cunoscut-o pe una din membrele actuale ale grupului.”

La vremea aceea, erau doar trei persoane care voiau să facă o șezătoare la Constanța, o cifră insuficientă pentru o acțiune în acest sens. Dar peste șase luni de la această idee, lucrurile au început să se întâmple. „Eu fusesem deja contactată de cineva de la Work at Home Moms (o asociație care se ocupă cu sprijinirea mamelor active- n.r.) să fac ateliere de cusut ii pentru că lucram deja la cea de a doua mea ie. Și când am văzut că e lumea interesată și că există direcția aceasta m-am apucat să caut locație.”

După mai multe căutări, a ajuns la biblioteca de la Tomis Mall. „Auzisem că s-a deschis aici spațiul acesta. Am venit și am vorbit cu Victor Maxim (fondatorul bibliotecii din mall- n.r.). I s-a părut o idee îngrozitoare când a a auzit termenul „șezătoare”. I s-a părut atât de arhaic, atât de urât. Am reușit să-l conving să ne dea măcar o șansă să ne desfășurăm activitatea. Și de atunci, ne-am adunat de două ori pe săptămână, când atelier Work at Home Moms, când șezătoare. Lumea a venit.  Pe 24 februarie, de Dragobete am făcut anul. Reușim să ne ținem ca o familie. Am trecut de 75 de șezători într-un an și puțin.”

În trecut, „se cosea iarna pentru că atunci aveau timp. În timpul verii nu aveau. Când aveau liber, era zi de mers la biserică, după aceea făceau hore, șezători. Șezătorile erau pentru toată comunitatea. Toată familia, tot satul se strângea într-una dintre case ca să toarcă. Iile se coseau în ascuns ca să nu îți fure nimeni modelul”, spune Simona. De aceea se spune că așa cum nu există două femei identice, așa nu există două ii la fel.

În romburile, cercurile și zig-zagurile de pe ii stă un ritual vechi de transmitere a unor mesaje: de la starea de belșug la dorința de a avea copii, româncele și-au țesut pe pânză sufletul. Fiecare model e cheia de interpretare a personajului care l-a cusut și apoi l-a purtat.

Simona încearcă să refacă ii tradiționale dobrogene pentru că această zonă suferă de o reprezentare corectă a portului local. Anul acesta, pe 24 iunie, de Ziua Universală a Iei, în cadrul proiectului Sânziene în Urban pe care-l realizează cu soțul ei, vrea să prezinte cât mai multe ii, în special pe cele lucrate de participante la atelier.

Ie4

Radu și Simona sunt o echipă. El e fotograf, are părul lung prins într-o coadă și o voce domoală cu care o completează când ea uită să spună câte ceva. Are un aparat roșu pe care l-a învelit cu etamină pe care a cusut el însuși modele. E responsabil de unele dintre fotografiile care stau atârnate în bibliotecă: ediția din 2015 a Sânzienelor în Urban. Cu acest proiect, cei doi încearcă să demonstreze că poți purta ia zi de zi. Anul acesta vor să umple Constanța cu fotografii cu fete îmbrăcate în ii.

Ce este, pentru tine, ia?

Termenul de ie este echivalentul feminin al unei cămăși cusute de o femeie româncă. Nu există ie ucraineană, nu există ie bulgărească. Ce au bulgăroaicele, ucrainencele, unguroaicele sunt cămăși brodate. Ia e termenul feminin românesc. Se confecționau ii pentru a marca fiecare moment din viață: ii pentru fete nemăritate, ii de nuntă, ii de văduve, ii de înmormântare. Fiecare cămașă este o poveste. Dacă știi alfabetul acela vechi știi să o citești.  Femeile care le-au cusut nu aveau carte, nici măcar nu știau să scrie. Femeile acestea analfabete au fost în stare să scrie într-o limbă străveche și să o transmită mai departe. Să-și coasă o bucată din ele pe cămașă.

 Ce se ascunde în simbolurile de pe ii?

Sunt câteva simboluri care sunt absolut fixe, care au o rădăcină. Și de la ele pornesc o grămadă de abrevieri. Mi-am dat seama că se transmit în subconștient și că sunt parte a ADN-ului, de fapt. Drept dovadă că semnele noastre le găsești pe partea cealaltă a globului. Simbolurile noastre apar atât în America de Nord, cât și în America de Sud. Sunt peste tot. Simbolurile acestea de pe ii sunt păgâne. Sunt practic niște rugăciuni pe care le ții pe tine, care te protejează, care îți țin aproape strămoșii. Sunt primul limbaj, dinainte să vină creștinătatea. Au fost cusute în continuare și după apariția creștinismului, dar și-au pierdut din înțeles.

Femeile și-au luat modele din mediul înconjurător și le-au transmis de la mamă la fiică prin viu grai. De aceea se poate explica de ce în unele zone s-au cusut mai mult un model decât în altele. Spre exemplu, în Moldova se coseau mult coarnele de berbec. Le găsești pe cămășile vechi  pe care le purtau fetele proaspăt căsătorite tocmai ca să rămână însărcinate. Era un  simbol de fertilitate și purta noroc. Dar coarnele de berbec au și un rol masculin. Chiar și simbolul Moldovei este capul de bour cu coarne.

Romburile sunt reprezentări ancestrale ale zeițății. Toate zeițele de la Cucuteni sunt în formă de romb. Este unul dintre simbolurile cel mai des întâlnite pe ii. În Dobrogea rombul apare nu doar pe ie. Pe pestelcă – fota dobrogeană- apar în părțile laterale simboluri carpatice, adică abrevieri de la romb.

În perioada arhaică, elementele naturale după care se organiza viața oamenilor: apă, aer, pământ, soare, creau energia. rtelnița care e o reprezentare a acestei energii, asemănându-se cu mersul continuu al morii, era un simbol al celor patru anotimpuri în Moldova, iar în Oltenia a celor patru cicluri ale vieții. Aceeași credință a faptului că viața continuă indiferent de orice întâmplări este reprezentată și de spirală.

Cârligul ciobanului, care are forma literei S a fost cusut nu numai de români, ci și de toate popoarele care au făcut transhumanță. În Dobrogea s-a cusut în special pe cămășile bărbătești – o mărturie a soțiilor de oieri.

Un alt simbol universal cu origini foarte vechi și foarte des întâlnit: pomul vieții. Nu e un element strict românesc, ci se regăsește la toate popoarele. El este cel care unește cerul cu pământul, în care și-a înfipt bine rădăcinile.


Ie3

Ce transformări a suferit ia?

În toate regiunile iile de fapt făceau parte dintr-o cămașă, adică erau cusute de poale. Ia și poalele erau făcute și din pânze diferite deoarece pentru cele din urmă se folosea pânză mai proastă decât cea pentru ii. Era poate mai închisă la culoare și nu se vedea pentru că era învelită. În perioada interbelică au început să separe iile de poale. De aceea se observă astăzi că foarte multe ii sunt scurte. Regina Maria a devenit o promotoare a tradițiilor românești prin purtarea în mod constant a iilor oltenești, „pline”, cum le numesc cunoscătorii – anume niște cămăși bogat împodobite cu modele. Astfel, impunea o nouă modă printre doamnele și domnișoarele de la oraș.

Au început să le poarte cu alt fel de fustă. Să le adapteze ușor, ușor. Așa au apărut cele cusute pe marchizet (Țesătură de bumbac, subțire și transparentă). Domnițele care nu coseau făceau comandă la femeile cărora le mureau bărbații în război. Așa a luat naștere artizanatul, adică producerea pe bandă ca să poți vinde.

Multe costume s-au format în perioada interbelică. Costumele de Muscel, spre exemplu, nu erau până atunci cele mai amplu cusute. Femeile când au dat de ață industrială au început să se întreacă una pe cealaltă, care umple mai mult, care dă mai voluminos.

Cum arată ia specifică Dobrogei?

În Dobrogea s-a oprit purtarea costumului popular la 1900, pentru că a venit perioada de industrializare, au venit o grămadă de români din alte zone, apoi războaiele mondiale, turcii, care au plecat în 1956 de aici. Nu a mai fost nevoie să se poarte costumul tradițional. El s-a oprit din a fi purtat când era cămașă, cu de-a-ntregul, și nu a apucat perioada când a ajuns ia cum o știm astăzi.

Ultima dată când s-a cusut cămașă dobrogeană ea a fost întreagă, că a fost cu platcă (componentă aplicată în zona gâtului cu un element decorativ cusut pe ea, de obicei modele florale) sau dalmatică. Seamănă cu cămașa bărbătească. În muzee nu o găsești separată, să fie cusută separat sau să aibă poalele cusute separat. De aceea este cămașă, nu a ajuns să fie ie.

Cămășile din Dobrogea sunt foarte simple. Nu prea au elemente geometrice. Au elemente de pomul vieții pe care le aveau pe poale. Sunt mai mult decorative, ce se găsește la cămașa bărbătească, cârligul ciobanului, formele decorative duc spre romb. Culorile folosite sunt doar roșu și negru, albastru în partea Tulcei. Teoria mea e că au rămas la roșu și negru pentru că astea sunt primele culori care erau cel mai ușor de făcut în gospodărie.

Ia se coase dintr-un tip de pânză diferit de restul țării. E o pânză subțire, cu niște fire mai groase, care-i dau un fel de textură creață. Deși pare așa simplă, cămașa trecea printr-un proces destul de complex de croire. Sunt șapte feluri de croială, deși ea arată exact la fel. Poți să pui trei fete îmbrăcate în cămăși dobrogene drepte și vei vedea o diferență doar atunci când vor ridica mâna.

Cercetările pentru cămașa dobrogeană s-au realizat cu mult după ce ea nu s-a mai cusut, așa că pentru o mulțime de simboluri nu se mai cunosc semnificațiile. În Dobrogea, s-a păstrat linia aceea și așa a murit. La Muzeul de Artă Populară din Constanța există o ie care are cusuți maci și cireșe. Nu ne rămâne decât să ne gândim la o posibilă slăbiciune pentru aceste elemente ale florei a celei care a cusut cămașa.

Ce are specific fiecare zonă?

Oltenia tinde să coasă mult cu albastru și în general se folosesc culori reci. Moldova e mult mai bogată în cromatică și găsești mult mai mult coarnele berbecului. Poate că acestea îi reprezintă pe ei sau poate că mai multe generații la rând au cusut doar coarne de berbec și de aceea ele au rămas pe cămăși. Banatul are mai mult tendința de a coase contrastul negru cu alb. Acolo, cămășile au o altă croială, o altă poziționare: au romburi care par rupte din Coloana Infinitului. Pădurencele au cămășile foarte bogate și tot cu modele cu romburi. Aveau motive geometrice la început, ulterior au devenit forme decorative cu flori.

Dacă te duci în Ardeal, o să vezi cămăși cu influență ungurească. Pentru că unguroaicele purtau cămășile alea foarte împopoțonate. Româncele, pentru că făceau parte dintr-o altă categorie socială, nu aveau voie să poarte cămășile  făcute așa. Au găsit o cale să facă un încreț la mânecă pentru a le da aspectul de cămașă bufantă. Și pe deasupra, pe încreț, are simboluri carpatice, simboluri solare.

Maramureșul are o cămașă cu o platcă mică. Ulterior i s-au băgat mai multe volănașe, dar ea în formă simplă era cu o platcă mică, cu mici cusături.

Fiecare zonă are ceva diferit. Stau să mă gândesc și ce purtau. Purtau bundiță, nu mai coseau pe piept și pe spate. Coseau doar pe mâneci pentru că era iarnă mare parte din an și nu avea rost să pună pe piept. În schimb oltenii au trebuit să pună pe piept pentru că era cald. Să te uiți la Bucovina. Acolo, pe piept sunt cusute doar două rânduri, în față și în spate. În schimb mânecile sunt bogate. Tot așa purtau bundiță și nu se vedeau modelele. Și nu avea sens să-și irosească un an întreg cosând la o cămașă la care nu se vedea cusătura.

Era important materialul din care se făcea ia ?

Materialul din care se făcea ia avea un scop practic – să fie adaptat condițiilor climatice -, dar și unul social: demonstra situația financiară a posesorilor. Materialele scumpe precum marchizetul pe care începe să se coasă în perioada interbelică sau cusăturile cu mătase demonstrau că femeile care dădeau comandă de iile respective sau le coseau își permiteau un anume grad de lux.

Ce poți să spui despre faptul că modelul de pe ie nu se cosea până la sfârșit?

Este ca viața. Nu poți să zici că acum s-a terminat. Nimic nu este static, totul este continuu. Chiar dacă noi murim lumea merge în continuare mai departe. De aceea nici ia nu trebuia să se termine, tocmai în ideea că viața ta nu s-a terminat acum. Iile nu ar trebui să se coasă la mașină, cum s-a întâmplat și se întâmplă cu unele dintre ele. Nu mai există conexiunea între tine, pânză și ață.

Dar semnul de deochi?

E un model care nu are ce căuta acolo, ca să nu te deoache. De aceea, ia nu trebuie să fie terminată, nu trebuie să fie perfectă. Am văzut mai multe forme pentru deochi. Era adăugat ca și cum a greșit. Pare cumva rupt, ca și cum a dat copy-paste în altă parte. Sau efectiv umplut cu altă culoare decât cea care trebuie.

În trecut ia era un act de identitate. Ce mai reprezintă ea acum?

Noi am tras concluzia la o șezătoare că de fapt nu tu alegi modelul, ci modelul te alege pe tine. Practic în timp ce coși te gândești la o grămadă de lucruri, îți coși gândurile și o parte din tine pe ea. Când mă uit la fiecare părticică din ie îmi aduc aminte la ce mă gândeam, ce sentimente am avut. Astăzi e mai mult un act de identitate intim. Identitatea noastră se găsește în arta care ne-a fost transmisă și limbajul prin care ne-a fost transmisă.
Ie5

Articolul face parte din colecția Nuditate. A fost scris de către Ioana Gonțea și editat de Lina Vdovîi în urma Atelierelor de Jurnalism Carevasăzică. Fotografiile au fost făcute de Radu Niculescu. Mai multe despre Simona poți afla aici.

 

About author

Redacția

9

Anel Marie își lasă amprenta

Read more
_MG_0766

Intersecții

Read more
a6

„Arta se întâmplă”

Read more