Interviu
„Oricine poate să învețe orice” – Mihai Toma, fondator Real Room Escape
22/07/2015
0

Pentru Mihai Toma viața la birou înseamnă să aibă propriul business și să rezolve puzzle-uri în fiecare zi – doar că nu dintre cele pe care le știm.

Mihai_Toma_real room escapeAm emoții, îmi spune zâmbind poznaș în timp ce se așază confortabil pe unul dintre paleții de la Real Room Escape. Nu e la primul interviu și, dacă lucrurile continuă ca până acum, în mod cert nu e la ultimul. La PRO TV chiar Andreea Esca ne-a prezentat (și râde mândru).

Mihai Toma are 23 de ani și cu un an în urmă a fondat alături de doi prieteni Real Room Escape  un concept nou-lansat în România, în care participanții trebuie să evadeze dintr-una sau mai multe camere folosindu-se de indiciile date de supraveghetori.

Real Room Escape a fost printre primele jocuri de acest gen lansate în București și încă este printre singurele care are modificări serioase la scenariile de afară. De când l-au lansat, au venit oameni de peste tot  corporatiști de la Oracle sau HP în teambuildinguri cu echipele, simpli curioși, power useri (oameni care merg la toate camerele din oraș), colegi de facultate sau din VIP (Voluntari pentru Idei și Proiecte, ONG studențesc unde Mihai a fost manager al comunității de macroeconomie: Econosofia). Iar Mihai și colegii săi muncesc în fiecare zi ca fiecare dintre acești oameni care vin să plece mai fericiți. 

Mihai, până nu demult toată lumea îți spunea Mugur Isărescu. Mă așteptam să te văd lucrând într-o bancă. Cum ai ajuns fondator Real Room Escape? Voiai să îți deschizi un business sau erai pasionat de tipul ăsta de joc?

(Râde.) Da, și pentru mine a fost interesantă trecerea asta. Uite, și în economie, și în business ai multe probleme de rezolvat. Dar în business e puțin mai practic tot ce faci. Îmi place asta, îmi place să văd lucrul meu făcut care, până la urmă, e o cameră care face niște oameni fericiți.

La început, mi s-a părut super interesantă ideea. Și am zis „hai să văd cum e, hai să fac parte din proiectul ăsta.” Eu, oricum, lucram cu Florin (unul dintre partenerii săi  n.r.) la altceva, la un software educațional, Traderion se cheamă. După ce am văzut că feedback-ul este foarte bun, am zis să îl facem business serios.

Ați vrut să deschideți prima dată în 2012.

Dacă deschideam atunci n-ar fi fost primit chiar așa bine. Lumea de aici nu știa de concept, cei care văzuseră o făcuseră prin afara țării – Budapesta, că acolo au început prin 2007. Am început pe la sfârșitul lui 2013 să încercăm cu prieteni, să amenajăm acasă la un coleg să vedem care e reacția. Și feedback-ul a fost pozitiv.

Aveați de atunci ideea de a vă deschide un business sau era doar o distracție între prieteni?

Pentru noi, să vedem cum ar fi. Și în martie 2014 am zis să deschidem. Ne-am căutat locație tot așa, să fie ceva micuț, să testăm piața reală și am găsit într-o ceainărie  Rendez-vous din Floreasca. Am deschis acolo o cameră. La început, pe recomandări. Și acum mare parte din jucători vin prin word-of-mouth. La început am avut câte-o rezervare și ușor-ușor business-ul a început să crească.

Cum a fost la început, până a venit primul client?

Of, greu. Aveam emoții, nu știam dacă o să meargă totul, dacă o să se lege, dacă o să evadeze, dacă are sens ce am făcut noi. Îți dai seama, pentru noi părea că se poate rezolva. Când am testat prima dată, tipii care au jucat atunci au evadat în trei ore parcă.

Iar la voi trebuie să iasă într-o oră.

Da. Apoi am mai făcut modificări și, îți dai seama, primul contact cu piața, cu oamenii pe care nu îi cunoșteam a fost așa  „sper să meargă totul bine, să fie totul OK (și gesticulează frenetic).” Dar a fost bine, oamenii au fost încântați. După, au dus vorba mai departe.

Mihai Toma_RRE

Știu că scenariul vostru are nivel mare de dificultate. Pe de altă parte, oamenii vin de obicei cu așteptări mai mici, vin să se relaxeze. Ce faceți în cazul în care oamenii se frustrează?

Noi le zicem oamenilor de la începtut că e un joc mai dificil, că trebuie să fie atenți la indicii, la poveste și, da, sunt unii care ies frustrați. Dar ți-am făcut disclaimer, ți-am zis să fii atent la unele chestii. Dar, oricum, depinde și de altceva. Am observat că dacă ai fost la un joc ușor și vii aici e mult mai probabil să te frustrezi. Dacă vii aici prima dată și te obișnuiești cu ritmul ăsta, e OK, oamenii revin la a doua cameră cu cea mai mare plăcere.

Păstrați nivelul ăsta și obișnuiți oamenii cu un joc de dificultate mai mare?

Da. Încercăm să facem o cameră cât mai interactivă, să trecem peste chestiile clasice  lacăte  și să mergem către mecanisme mult mai interesante. Mai exact, să ciocăni o secvență ca să deschizi o ușă, de exemplu.

Legat de mecanisme, mai lucrați la ele sau care e planul pe termen lung?

Pe termen lung, vrem să mai deschidem camere, practic, să extindem povestea și să o ducem către un al doilea episod. Avem în plan să deschidem încă două camere.

Sună promițător. Cum vă descurcați cu toate schimbările astea într-un timp așa de scurt?

Măi, you know, ziua are 16 ore de lucru. Sunt și momente în care suntem presați de timp și pare că nu mai facem față, dar contează mult cum te organizezi, cum îți planifici și să ai siguranța că poți să faci anumite lucruri. Să fii și puțin realist, să nu te arunci foarte mult. Eu sunt și puțin orgolios și țin la niște idei pe care le am sau la anumite viziuni. Țin la ideile mele, dar am un business, trebuie să fiu și rațional.

La ce fel de idei ai ținut?

Uite, pe partea de comunicare, aș vrea să ne promovăm mai elitist. Ăsta e un joc greu, așteptăm oameni cu capacități intelectuale mai mari. Am ținut foarte mult să comunicăm mai formal, nu click aici, nu share aici să ai reduceri.

Sună telefonul.

- Scuză-mă puțin. Da, Ghiță. 70 : 4 + 53. A, 70 + 90, 40 X 10, 20 – 4 și 30 : 2. Și dă 1230. Fă și tu un calcul să vezi cât îți dă. OK, pa-pa.

Indicii?

Da.

Eu sigur nu o să reușesc să ies vreodată dacă se bazează pe calcule.

Stai liniștită, și eu am terminat tot filologie. (Mă vede surprinsă și râde.) Da, da. Liceul l-am făcut la filologie. Apoi voiam să intru în altă parte, n-am intrat, și am zis să mă duc la ASE. Știi, să am o diplomă. M-am dus la Cibernetică, dar nu prea mi-a plăcut. Dar m-a ajutat să redescopăr economia și apoi m-am mutat la Facultatea de Economie. Acolo, la fel, nimic interesant. Anul ăsta trebuia să dau licența, dar nu o voi da. A fost un cost de oportunitate între faculatate și Real Room Escape. Am ales să fiu aici, pentru că am considerat că mă dezvoltă mai mult. Oricum, eu cred că oricine poate să învețe orice.

Economie ai învățat mai mult în VIP?

Da, în Econosofia.

Știu că acum petreci foarte mult timp la muncă. Ce faci, mai exact?

De obicei ziua începe pe la 8:30-9, fac un tur al casei să văd ce e de reparat, apoi mă uit la rezervări, pregătim camerele, iar apoi ne întoarcem la partea de cercetare și dezvoltare. În total, stau și până pe la 12. Încercăm acum să facem niște schimbări, să ne mai și odihnim.

Faci de toate. Ești și handyman, și manager. 

Da, Jack of all trades. La început trebuie să faci de toate. Ești limitat de resurse, financiare și umane. Dar îmi place. E bine că mă prind destul de repede să bat un cui sau altă nebunie din asta.

Cu toate astea, îți mai faci timp și de VIP, având în vedere că de anul ăsta ești și în Board of Directors. Ieșiseși din organizație acum doi ani, de ce te-ai întors? 

Pentru mine VIP clar a fost ceva ce mi-a schimbat radical studenția. Mi-a deschis ochii. Când am intrat la facultate nu eram sigur de ce se întâmplă. Atunci știam că faci o facultate, te angajezi într-o corporație și gata. Organizația mi-a deschis ochii către noi oportunități, am făcut networking. Așa, de fapt, l-am cunoscut și pe Florin și am ajuns să lucrez cu el.

Dar pe tine cum te mai ajută acum?

O, o-ho. Încă mai sunt multe chestii de învățat, având în vedere că acum suntem organizație națională. Sunt multe chestii de învățat pe management, pe strategie. Și încerc acum să îmi aduc și eu cât de mult pot aportul pentru organizație.

Dacă e să vorbim de ambele, RRE și VIP, le vezi disociate sau ca pe două părți complementare?

Ambele mă ajută să îmi consolidez anumite skill-uri și să iau o bucată bună din RRE și alta din BOD, pentru că în viitor mi-ar plăcea să fac mai multe lucruri pe educație. Să am partea mea de îmbunătățire a sistemului educațional. Mi-ar plăcea o universitate alternativă pe modelul CROS care să se axeze mai mult pe partea asta economică. Dar până acolo e un drum lung.

Deci, practic, te pregătești pentru ceva și mai mare.

Oarecum. Dar nu vreau să văd Real Room Escape ca pe ceva de care mă pot detașa repede. Business-ul e limitat, știm și noi. Are un punct din care nu va mai putea să crească. Dar, până la urmă, e și pentru noi un mod de învățare.

Pare un plan curajos. Din tot ce ai învățat până acum, care e cea mai importantă lecție pe care ai vrea să o știe tinerii de vârsta ta care vor să își deschidă un business?

(Râde.) Trebuie să fiu siropos?

Doar dacă așa vrei.

Hmm. (Devine serios.) Studenția e cel mai bun moment să vezi dacă ești făcut să ai un business al tău sau să lucrezi undeva. Nu e nimic rău în a lucra într-o corporație, dar în studenție ai cel mai puțin de pierdut pentru a testa, chiar dacă ți se pare că nu mai ai timp de facultate. Nu trebuie să excelezi la facultate, mai ales la cele din România, unde că ai terminat cu 10 nu spune nimănui nimic. Ăsta e momentul cel mai bun să take a leap of faith (sacadează fiecare cuvânt).

Ai fost un pic siropos.

Știu. (Și râde.)

 

Interviu de Iulia Barbu.

About author

Redacția

razvan crisan

Gândire de antreprenor

Read more
Sursă: http://camp.cros.ro/

Cristi Lupșa: „Textul nu-și va pierde rolul în lumea asta”

Read more
Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

Tudor Giurgiu: „Am vrut să fac un film în care să fiu și eu”

Read more