Arte
Patru filme vinovate
17/05/2013
0

liceeniiCinematografia românească nu e doar despre cine ce mai câștigă la Cannes sau la Berlinală. E și despre comediile romantice cu replicile spuse uneori prea repede pentru a le înțelege pe deplin. E și despre filmele cu aceiași actori mereu, de care uneori ți-e drag, dar știi că nimeni nu prea se mai uită și nici nu ar recunoaște că încă mai râde la glumele seci din filmele șaptzeciste sau optzeciste. Cu alte cuvinte, avem și noi guilty pleasures. Și încă destule.

Cei de la Filmster.ro ne-au scris despre ale lor. Cu mândrie, așadar, despre filmele lui Nicolae Corjos, Andrei Blaier, Sergiu Nicolaescu și Manole Marcus.

Sorana – „ Liceenii Rock’n’ Roll” și „ Crucea de Piatră”

Pe modelul „dacă e sfârc – pardon zvâc! – e și democrație!”, în 1991 „ Liceenii Rock’n’ Roll” a adus în sălile de cinema aproape 3 milioane de spectatori, devenind cel mai vizionat film postdecembrist de vremea aceea. Astfel, „ Liceenii Rock’n’Roll” și regizorul Nicolae Corjos puneau pe tavă unul dintre avantajele nescrise ale libertății noi câștigate: după 50 de ani de făcut cozi pentru carne, lapte și ouă; acum românii făceau coadă pentru a-i vedea sânii Oanei Sârbu! Într-un fel mi se pare just: după atâta foamete, poporul tânjea atât după gustoasele alimente capitaliste, cât și după hrană spirituală, motiv pentru care regizorii au început să-și dezbrace de zor actrițele. Unii au făcut-o cu mai multă exuberanță decât alții și nu s-au împiedicat de mici obstacole precum justificare dramaturgică sau motivația personajului, în timp ce alții, mai ortodocși din fire, s-au străduit să plaseze goliciunea într-un context.

Apărut în 1993 și regizat de Andrei Blaier, „ Crucea de Piatră” este întocmai un astfel de film: avem un contextul istoric și social regretabil– desființarea caselor de toleranță cu ocazia zilei de naștere a „ tovarășului Stalin”; bifarea tuturor stereotipurilor vremii– de la prostituatele cu prea mult suflet, la comuniștii haini și lacomi; și desigur un talmeș-balmeș de elemente de satiră, critică socială și farsă care sfârșesc prin a se concretiza într-un mare fâs. Și totuși, atunci când nu se screme să fie ceva mai mult, filmul funcționează, iar meritul îi aparține în totalitate lui Gheorghe Dinică. Fost hingher, actualmente activist comunist, Mache Puzderie este genul acela de antagonist pe care ti-e imposibil să nu-l simpatizezi.

Collins – „ Nemuritorii” și „ Puterea și Adevărul”

Pentru mine ambele vini sunt dinainte de ‘89. Primul în top cred că ar fi „ Nemuritorii” (1974, Sergiu Nicolaescu), sechela spirituală a lui „ Mihai Viteazu”, făcut pe vremea când copiii nu se jucau GTA, ci de-a Dacii și Romanii.  „Nemuritorii” în cauză sunt un grup de foști cavaleri din suita lui Mihai, deveniți mercenari după asasinarea de la Turda și împrăștiați prin toată Europa. Căpitanul Andrei (jucat bineînțeles de Sergiu) îi adună pe toți ca un Nick Fury avant la lettre și îi convinge să escorteze înapoi în țară un cufăr cu o comoară de mare preț. Dar – SPOILER – în cufăr, ce să vezi, nu erau decât câțiva bolovani și steagul României Unite – adevărata comoară. Da, este pueril de idealist, dar dacă ai mâncat măcar o dată sărmăluțe cu mămăliguță, n-ai cum să nu verși o lacrimă. Pe lângă asta, filmul are un ritm alert, ajutat și de coloana sonoră semnată Phoenix („Strunga”, „Fata Morgana” și „Lasă, lasă” au fost compuse special pentru el) și de secvențele copiate aproape cadru cu cadru din „Que Viva Mexico!” (Serghei Esenstein, 1930). Uite-te la el cu cineva care știe să-l trateze ca pe un film și nu ca pe o lecție de istorie și o să te distrezi foarte bine…

…lucru cu atât mai valabil pentru a doua plăcere rușinoasă – „Puterea și Adevărul” (1971, Manole Marcus), cel mai bun film de propagandă comunistă. După câteva secvențe ești gata să te înscrii în partid și să pornești la vânătoare de reacționari. Tot filmul este o transpunere la scară mică a perioadei 1945-1965, în care o uzină falimentară este salvată de eforturile a doi ingineri luminați (jucați de Mircea Albulescu și de Ion Besoiu), care citează direct din doctrina comunistă. În cazul de față „vina” nu provine dintr-un sentiment de „so bad it’s good”, ci din dilema țărănistului din mine care se teme oricând că în sinea lui s-ar putea ascunde un proletar pus pe publicat manifeste. Dar până la urmă prefer să închid ochii în fața adevărului istoric și să urmăresc o ficțiune bine structurată, cu conflict puternic și personaje savuroase. Să dăm Tovarășului ce-i al Tovarășului!

About author

Miruna Dumitrascu

ivana_mladenovic

Ivana Mladenovic pune camera pe realitate

Read more
Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

Tudor Giurgiu: „Am vrut să fac un film în care să fiu și eu”

Read more
cooltura

Pas cu pas înspre „cool-tură”

Read more