Arte Interviu
Tudor Giurgiu: „Am vrut să fac un film în care să fiu și eu”
29/03/2015
0
Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

Cristian Panait s-a născut în acelaşi an cu Tudor Giurgiu. Tudor Giurgiu este suporter Dinamo. La fel era şi Cristian Panait. Fac parte din aceeaşi generaţie, cu aceleaşi regrete. În anul 2002, cazul sinuciderii procurorului Cristian Panait a umplut ziarele. Un astfel de caz poate naşte un film făcut în multe feluri. Tudor Giurgiu a ales modalitatea prin care dezasamblează un mecanism ce face, ca în 20 de zile, un om să îşi ia viaţa.

,,De ce eu?’’, de ce cazul procurorului Cristian Panait? Cum aţi ales povestea?

În anul 2002, când cazul a fost în atenţia publică, am adunat mai tot ce s-a scris pe vremea aia în presă. Mi s-a părut foarte şocant şi foarte dur. Eram curios de ce s-a întâmplat chestia asta.

Aţi făcut filmul şi ca un răspuns pentru dumneavoastră?

Eu am avut sentimentul că e un caz neclar şi ciudat. Şi mi-am arhivat în sertarul meu cu proiecte şi cu idei, mi-am pus undeva deoparte povestea asta. După care, în 2007, la câteva luni după ce am plecat din TVR, eram foarte hotărât să fac un film în care să fiu şi eu, să fie o poveste personală. Voiam să fac un film care să vorbească despre un om închis în sistem, despre conflictul dintre propriile tale valori şi valorile sistemului, despre ce faci când eşti singur, dar vrei să schimbi lumea din jur. Voiam să vorbesc despre politică, despre promisiuni.

Ca un fel de mobilizare.

Nu aveam o dorinţă de răzbunare, ci de a spune nişte lucruri altfel. Şi nu voiam să fac un film despre TVR. Întâmplător, am regăsit acest subiect şi, cu cât am început să îl recitesc, să îl sap, mi s-a părut că, de fapt, eram şi eu acolo. Era o poveste despre aceeaşi generaţie, aceeaşi poveste cu un om tânăr, ajuns poate prea devreme într-o poziţie foarte înaltă la Parchetul General, care încearcă să facă dreptate şi care încearcă să lupte pentru adevăr. Şi omul acesta, la un moment dat, realizează că lumea e construită altfel, că toţi anii lui de pregătire nu contează. Şi atunci cedează, are un declic. Mi s-a părut că, de fapt, e o poveste mult mai importantă şi mult mai relevantă din punct de vedere social şi politic. Şi atunci am zis ,,hai, să caut şi mai mult!”. Am căutat, am săpat şi, practic, acesta a fost momentul când am spus ,,e musai să fac filmul ăsta!”. Sigur, apoi a durat mult documentarea.

Cam cât a durat documentarea?

Câţiva ani, șase, dar nu am lucrat încontinuu, pentru că au fost momente când am renunţat, momente când nu ştiam dacă mai vreau să fac filmul.

De ce?

Pentru că nu îmi erau clare anumite lucruri legate de ce s-a întâmplat cu procurorul Panait în ultimele lui zece zile din viaţă, când a rămas foarte singur. Cumva, a fost izolat de către colegi, doar mătuşa lui locuia cu el. Nu prea a avut sprijin. Era şi un sentiment foarte greu, din punct de vedere scenaristic, aveam de-a face cu un om aproape perfect, nimeni nu spunea lucruri de rău despre omul ăsta. Cu cât citeam şi cu cât mă documentam, filmul devenea foarte greu. Eu voiam să fac un film despre povestea lui Panait, dar în acelaşi timp apărea un alt film, care era centrat în jurul procurorului Alexandru Florian Lele, de la Oradea, cel anchetat de Panait. Cu cât ne doream să fim mai aproape de realitate, cu atât ne dădeam seama că filmul e uriaş, că e foarte mult de cuprins şi nu vom fi în stare să scriem un scenariu de o oră jumate, două, având atât de multe informaţii. Ne-am mai oprit, am mai făcut pauze, între timp am mai făcut eu un film mai uşor, să zicem, Despre oameni şi melci. Dar dacă nu am abandonat, am dat dovadă că subiectul era puternic şi că voiam să fac filmul ăsta.

Când aţi terminat documentarea?

Documentarea nu s-a terminat nici înainte de filmare. Până în filmare, întâmplarea a făcut să ne întâlnim cu o fostă iubită, o studentă, care ne-a şi inspirat, am modificat puţin din scenariu. Or, documentarea a fost un proces foarte continuu şi constant apăreau chestii noi.

 

„Pariul meu cu filmul acesta este legat de timp”

 

Cum răspundeţi criticii aduse de Cristian Tudor Popescu în Gândul, potrivit căreia filmul nu se bazează, în totalitate, pe fapte reale?

Eu cred că există o libertate pe care şi-o ia orice regizor când face un film în care crede. Nu poate face un film pe care un critic şi-l doreşte. Eu am înţeles această obsesie a lui CTP pentru realitatea crudă. El voia probabil să fac un film care să descrie până la ultima unghie toată mizeria guvernării Năstase. El voia să vadă un film în care procurorul e strivit de şefii lui, să vadă secvenţele de la Guvern cu Năstase. Pentru mine, cel mai important şi cel mai relevant lucru e legat de reacţia oamenilor care nu ştiu nimic despre cazul Panait. Să nu ne iluzionăm, România nu e ţara unde toţi oamenii se uită la Antena 3 sau B1, care citesc Gândul sau HotNews. Sunt şi oameni normali, pe care nu îi interesează politica, oameni care au auzit vag ceva despre cazul Panait. Pentru mine, reacţiile acestor oameni sunt importante, mai puţin ale criticilor sau ale analiştilor politici, care evident se uită la film şi îl caută pe Ponta între personaje.

Vă interesează părerile celorlalţi.

Am avut până acum de-a face cu oameni care mi-au spus că au luat filmul de la 0 şi au fost foarte impresionaţi. Nu ştiau nimic, filmul i-a făcut să caute, i-a răvăşit, i-a răscolit. Mi-au spus că filmul i-a ajutat, de fapt, să înţeleagă mai mult despre ce se întâmplă azi în politică, în justiţie. Or, mie asta mi se pare important, reacţia străinilor. Faptul că e controversat, cred că e bine şi ajută dezbaterii. Şi nu e un film călduţ, un film pe care să îl uiţi peste o zi după ce l-ai văzut. Acesta cred că este unul dintre lucrurile tari. Pariul meu cu filmul acesta este legat de timp şi cred că dacă vom câştiga lupta cu timpul, va rămâne un documentar, un film important peste 30 de ani sau peste 50 de ani. În prezent, personajele reale trăiesc, sunt printre noi, foştii securişti, comunişti, sunt aici, normal că la generaţia mea mai există un sentiment de ură şi de revoltă totală faţă de cât de mult au putut să frâneze progresul ţării.

Va fi văzut ca un film documentar?

Nu, nu. Asta mi-aş dori să fie, ar fi foarte important să rămână un film-document despre o perioadă foarte urâtă din istoria României, despre un moment în care puterea politică îşi subordona justiţia, presa. Filmele sunt importante dacă aduc premii sau schimbări în limbajul cinematografic, dar, fundamental, cred că trebuie să aibă şi un impact social şi trebuie să vorbească oamenilor despre epoca în care trăiesc.

 

 „Dacă un film de genul acesta reuşeşte să facă un tânăr să îşi schimbe convingerile, mi se pare că filmul şi-a atins scopul.”

 

Pe blogul personal, aţi scris că De ce eu? este cel mai greu film pe care l-aţi făcut. De ce?

Până acum, nici nu am făcut foarte multe filme ca să pot să compar, dar a fost greu pentru că m-a solicitat la un nivel

Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

Sursă: Pagina oficială de Facebook a filmului „De ce eu?”

foarte personal, m-a urmărit ani. Filmul vorbeşte despre oameni care încă trăiesc. De asta cred că a fost şi e în continuare greu. E un film despre un om care poate nu e cel mai mare erou din istoria recentă a României. De altfel, mulţi au spus că e o poveste superficial construită în jurul lui. Dar e un om care a încercat să schimbe ceva şi care a decis să dispară dintre noi pentru că nu şi-a mai înţeles rostul. Când ai de-a face cu un astfel de caz, un astfel de sacrificiu, te gândeşti să faci filmul într-un anume fel care trebuie să mulţumească. Toate acestea te fac să te simţi mult mai responsabil şi îţi dai seama că filmul tău trebuie să conteze şi trebuie să  provoace ceva bun. Am primit foarte multe mesaje pe Facebook de la oameni tineri, studenţi de la Drept, care spun că filmul i-a ajutat să se gândească foarte clar la ce vor de la viaţă, Dacă un film de genul acesta reuşeşte să facă un om tânăr să îşi schimbe convingerile, mi se pare că filmul şi-a atins scopul.

Credeţi că povestea procurorului Panait ar fi valabilă şi pentru alte spaţii, în afara celui românesc?

Cel puţin în estul Europei, filmul este ultra valabil, pentru că e o poveste relevantă pentru experienţa ţărilor din Est. Spre exemplu, în Bulgaria, mi s-a spus că filmul este important pentru ei. Parcă ziceai că e filmul lor! Tocmai pentru că în Bulgaria nu s-a schimbat nimic. Nu le vine să creadă că românii au reuşit atât de multe, în timp ce la ei niciun politician nu este anchetat sau dus la închisoare.

Aţi sfătui un tânăr regizor, abia ieşit de pe băncile facultăţii de film, să îşi înceapă cariera cu un film care ar fi ,,predispus” să creeze valuri sociale, aşa cum a făcut De ce eu?

Eu nu pot să dau sfaturi. Atunci când termini facultatea eşti un puşti, un copil. Ai nevoie de o perioadă în care să te coci. Cred că poţi să faci filme despre probleme care te preocupă. E singurul sfat pe care pot să îl dau. Primesc scenarii de la oameni care abia au terminat facultatea şi majoritatea sunt poveşti care preocupă, poveşti de dragoste, despărţiri, lucruri care li se întâmplă. Şi e firesc să fie aşa, trebuie să faci filme pe care le simţi la o vârstă anume. Eu nu puteam să fac De ce eu? acum 10-15 ani, chiar dacă mă pasiona, cum mereu m-a pasionat viaţa social-politică. Atunci nu am simţit nicio nevoie de a face filmul acesta sau un gen de film similar. Acum mi s-a părut că e momentul.

Este un alt subiect din realitatea românească actuală pe care l-aţi putea prelua şi să îl adaptaţi unui viitor scenariu?

Sunt foarte multe posibile subiecte…

Dacă aţi alege două, care ar fi acelea?

Uite, îmi povestise cineva, citisem şi eu câteva titluri despre cazul bătrânei din Braşov, care a ajuns să moară îngheţată. Mi se pare că subiectul vorbeşte mult şi nu doar despre ipocrizia şi dezastrul din sănătate, din sistemul medical, ci şi despre lipsa de umanitate pe care o găseşti în multe spitale şi la doctori, despre ignoranţa noastră, a oamenilor. O altă poveste care mi s-a părut foarte bună şi care mă preocupă foarte mult este poziţia agresivă, dominantă şi puterea fără margini a instituției Bisericii Ortodoxe în România. Mi se pare ceva de discutat  – relaţia Bisericii cu mediul politic, cu securitatea – toate acestea sunt chestii despre care nu s-a vorbit şi nu s-a făcut film suficient. Şi asta mi s-ar părea o poveste importantă, dar sunt multe altele.

 

Interviu realizat de Mădălina Stanciu în cadrul Atelierelor de jurnalism Carevasăzică.
Editat de Laurențiu Ungureanu, Adevărul.

 

About author

Redacția

ivana_mladenovic

Ivana Mladenovic pune camera pe realitate

Read more
razvan crisan

Gândire de antreprenor

Read more
Mihai_Toma_real room escape

„Oricine poate să învețe orice” – Mihai Toma, fondator Real Room Escape

Read more